Miercuri, 9 februarie 2022, ora 19:30, a avut loc dezbaterea volumului „Imperiul-satelit. Guvernarea românească în Transnistria“, alături de istoricul Vladimir Solonari, profesor al University of Central Florida, în dialog cu Adrian Cioflâncă, istoric și director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman”, Ottmar Trașcă, istoric, cercetător ştiinţific principal I în cadrul Institutului de Istorie „George Bariţiu“ al Academiei Române și Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea din București. 
 
 
„„Imperiul satelit” este o investigație aprofundată a istoriei politice și sociale a zonei din Ucraina sud-vestică aflate sub ocupație românească în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Transnistria a fost singurul teritoriu sovietic ocupat administrat de o altă putere decât Germania nazistă, o recompensă pentru participarea României la Operațiunea Barbarossa.
 
Contribuția extrem de valoroasă a lui Vladimir Solonari la istoria celui de-al Doilea Război Mondial se concentrează asupra a trei aspecte principale ale stăpânirii românești în Transnistria: pornind de la descoperiri fascinante din arhive necercetate până acum, Solonari examinează cucerirea și delimitarea regiunii, administrarea românească a noului teritoriu și reacția localnicilor la ocupație. Ce voia România de la această cucerire?”
 
Evenimentul a fost difuzat pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube 
 
Înregistrarea audio este disponibilă pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.