Feminism şi educaţie – Mina Cusiner

 

Mina Cusiner, foto: „Institutorul evreu”

”Educaţiunea durează toată viaţa.” (Mina Cusiner)

Modernizarea lumii evreieşti din România s-a tradus şi prin creşterea nivelului de includere a femeii în viaţa societăţii majoritare şi, implicit, în viaţa comunităţii. Un aspect important l-a constituit înfiinţarea, începând cu finele secolului al XIX-lea, de şcoli evreieşti de fete, şcoli menite să le faciliteze integrarea în diverse activităţi şi o înţelegere mai bună a statutului lor de mame, ocrotitoare ale familiei şi promotoare ale tradiţiei iudaice. Fenomenul a constituit o parte a procesului de extindere si consolidare a învăţământului modern evreiesc din România, prezentat pe larg în cartea lui Liviu Rotman Şcoala israelito-română (Hasefer, 1999).

Una dintre figurile interesante în ecuaţia şcolilor israelito-române este Mina Cusiner (1878-1949), educatoare şi directoare a Şcolii de fete din Piatra Neamţ, a Şcolii evreieşti de fete din Moineşti şi, ulterior, a Şcolii profesionale Clara Baroneasă de Hirsch din Bucureşti până la închiderea acesteia, în 1910, atunci când preia conducerea Şcolii de fete Instrucţiunea Goldfarb din cartierul Dudeşti.  

Mina Cusiner a luptat pentru drepturile educatorilor evrei şi pentru dezvoltarea învăţământului modern evreiesc. Articolele ei, bine fundamentate teoretic şi prezentând ultimele progrese făcute de literatura de pedagogie şi psihologie a educaţiei din străinătate, au fost prezenţe constante în cele mai importante ziare evreieşti ca Egalitatea şi Curierul Israelit. A colaborat cu revista şcolară Institutorul evreu, făcând parte din comitetul de redacţie, şi a fost membră activă a Asociaţiei Corpului Didactic Israelit, înfiinţată în 1906.

Ea a accentuat atât necesitatea perfecţionării continue a institutorilor, constituirii de şcoli evreieşti secundare în toate localităţile din România, cât şi beneficiile implicării active a familiei, îndeosebi a mamei, în opera educaţiei. A introdus în programa şcolilor evreieşti cursurile de grădinărit şi stenografie. În viziunea sa, era important ca şcoala modernă să se constituie ca un răspuns la cerinţele şi provocările specifice epocii: ”Ni se cere ca şcoala să pregătească un copil pentru viaţă şi de aceea e nevoie ca organizaţiunea pedagogică a şcoalelor noastre să fie adaptată la nevoile mediului” (”Organizarea şcoalelor de fete” în Institutorul evreu, An I, Nr. 3, aprilie 1906).

Materia de studiu urma să fie prezentată într-un mod cât mai raţional pentru a putea fi lesne internalizată de către elev: ”Avem nevoie ca aceste cărţi de citire (...) să fie croite după gradul de pricepere al copiilor noştri. Când copiii vor înţelege cartea de citire, atunci li se va dezvolta gustul şi interesul pentru ea” (”Un adaus indispensabil”, în Institutorul evreu, An I, Nr. 3, aprilie 1906). Din grija de a nu supraîncărca volumul de muncă al elevilor şi elevelor, era necesar ca şcoala fie terenul instrucţiei teoretice iar spaţiul familial, cel al unei educaţiuni practice: ”La şcoală copilul lucrează sub conducerea institutorului, care-l ajută şi încurajează; acasă, singur, obosit, plictisit şi deranjat de părinţi, de fraţi şi de surori, el munceşte penibil pe colţul unei mese, încărcate cu tot felul de lucruri, iar lumina cea slabă a lămpii ori a lumânării îi oboseşte şi îi vatămă vederea” (”Chestiuni de pedagogie practică. Cum trebuie să cumpănim lecţiile”, în Institutorul evreu, An II, Nr. 7, septembrie 1907).

Mina Cusiner a semnalat importanţa oferirii unei educaţii în spiritul tradiţiei iudaice, pentru a putea consolida comunitatea în perioada modernă, în care exista un real pericol al asimilării. Întâlnirea cu iudaismul urma să se producă prin intermediul lecţiilor de istorie menite să sublinieze bogăţia tradiţiei proprii: ”învăţământul istoriei naţionale este unul din cele mai puternice mijloace pentru a dezvolta la copii sentimentul adevărului, al frumosului şi al iubirii de neam. Trebuie să căutăm în programa analitică a şcolilor de fete un mic loc pentru istoria evreilor spre a arăta elevelor că şi istoria noastră numără pagini frumoase, că şi ea ascunde ceva mişcător şi măreţ, că şi ea ne procură mari modele de virtute, că şi noi, în fine, am avut eroii noştri.” (”Organizarea şcoalelor de fete” în Institutorul evreu, Anul I, Nr. 3, aprilie 1906).

Pentru contribuţia în domeniul educaţional, Mina Cusiner a fost de multe ori elogiată de către inspectorii şcolari şi liderii comunităţii, fiind decorată cu medalia Răsplata Muncii de către Ministerul Instrucţiunii.

Din decembrie 1927, ca o continuare şi încununare a activităţii pedagogice, Mina Cusiner a iniţiat şi condus un demers cu totul inedit: o revistă scrisă în mare parte de institutori, pentru educarea femeilor în general şi în particular a mamelor. Intitulată Sfetnicul mamelor, publicaţia, cu totul necunoscută studiilor de specialitate, a avut o apariţie de scurtă durată, până în martie 1929. A constituit însă o platformă pentru promovarea ideilor inovative ale Minei Cusiner dar şi un spaţiu de dialog la care au contribuit personaje importante în epocă, în mare parte din afara comunităţii evreieşti, care împărtăşeau aceleaşi viziuni feministe progresiste (Ella Negruzzi, Ecaterina Raicoviceanu Fulmen, Smaranda Ghiorghiu – Smara şi alţii). Revista s-a bucurat de recunoaştere din partea Ministerului Instrucţiunii şi a Inspectoratului şcolar din Bucureşti, primind chiar aprecierea reginei Maria. 

Mina Cusiner a murit în noiembrie 1949, fiind înmomântată în Cimitirul Filantropia din Bucureşti, în apropierea monumentului dedicat soldaţilor evrei care s-au jertfit în primul război mondial.

ANDREEA TOMA

Articol apărut în revista Realitatea evreiască, nr. 470-471 (1270-1271), 1-30 aprilie 2016